20.3.2026 13:54

Participarea domnului secretar de stat, chestor general de poliție Bogdan Despescu, la inaugurarea noului sediul al Poliției Municipiului Pitești

Rumunsko Ministerul Afacerilor Interne Autor neuvedený
AI zhrnutie

Chestor general de poliție Bogdan Despescu, secretar de stat MAI.

Domnilor inspectori generali ai Poliției, ai Jandarmeriei Române, ai Poliției de Frontieră, doamna Ioana Irimia, reprezentant al Băncii Mondiale la București, doamnă prefect, Înalt Preasfințite Părinte, domnule Președinte al Consiliului Județean, Domnule Primar al municipiului Pitești, estimați invitați, doamnelor și domnilor, dragi colegi,

Participăm astăzi la cea de-a treia recepție a noilor sedii de poliție ce au fost reconstruite de la zero. Proiectul pe care vi-l prezentăm astăzi este un proiect ambițios, un proiect în care am investit multă implicare, de la o echipă ambițioasă la un sprijin pe care l-am avut din partea Băncii Mondiale. Este un proiect, așa cum s-a spus, în care, împreună cu celelalte instituții, sub coordonarea Guvernului României, am plecat pe un drum și iată-ne astăzi la al treilea imobil pe care vi-l prezentăm, la al treilea sediu pe care vi-l prezentăm. Acest sediu este menit pentru a crește reziliența infrastructurii și răspunsul lui Poliției Române la situațiile de urgență.

În caz de cutremure, inundații sau alte situații de criză, toată atenția și resursele statului se îndreaptă spre salvarea de vieți, spre protecția bunurilor, iar pentru a ajunge la acest deziderat este nevoie ca salvatorii statului, indiferent că vorbim de polițiști, pompieri sau jandarmi, să fie bine echipați, să își desfășoare activitatea în clădiri sigure și cu o dotare corespunzătoare.

Proiectul finalizat astăzi crește capacitatea instituțională răspuns a Poliției Române, care este prezentă de fiecare dată în toate situațiile de criză.

Azi mai facem un pas în consolidarea rezilienței salvatorilor statului român, cu sprijinul Băncii Mondiale, așa cum am precizat. Inaugurarea acestui sediu ne confirmă că suntem pe drumul cel bun de modernizare a infrastructurilor statului, a infrastructurilor la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, unde acționăm în baza unei viziuni integrate, investițiile de acest gen fiind în derulare și la nivelul Jandarmeriei Române și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Totodată, recepția acestei secții de poliție este o continuare a angajamentului MAI de a asigura modernizarea infrastructurii și a crește capacitatea de răspuns a instituțiilor de ordine publică în cazul unor situații de urgență. În ultimii ani am accelerat procesul la nivelul structurilor MAI pentru modernizarea acestor spații. Vedem cu toții sedii noi, clădiri consolidate, dotări mai moderne și un cadru de lucru mai apropiat de standardele pe care cetățenii le așteaptă și pe care colegii noștri le merită din plin.

În urmă cu câteva săptămâni, am inaugurat sediul Secției 9 Poliție București, un obiectiv realizat tot de la zero, tot în cadrul aceluiași proiect, tot finanțat de Banca Mondială, ocazie cu care dădeam un exemplu: un exemplu din județul Argeș, unde s-a investit mult în majoritatea clădirilor, în majoritatea sediilor de poliție. Aproape în toate localitățile din județul Argeș am avut intervenții pe această zonă. La Pitești se confirmă mai mult decât oricând, investiția având o valoare practică foarte clară: spații adecvate pentru relația cu publicul, birouri organizate mai bine, zone de lucru și dotări care susțin activitatea de zi cu zi, iar prin soluțiile de eficiență energetică, clădirea răspunde și unor exigențe actuale de sustenabilitate.

Merită spun și un lucru important: pe durata lucrărilor, activitatea Poliției nu s-au oprit, colegii noștri și-au continuat toate activitățile, și-au îndeplinit cu brio datoria, misiunea pe care o avem cu toții către cetățeni, în spații puse la dispoziție de către reprezentanții Primăriei Municipiului Pitești, cărora le adresăm cu această ocazie mulțumirile noastre pentru sprijinul acordat.

Ne bucurăm că există o cooperare strânsă între instituțiile acestui oraș, cât și despre seriozitatea polițiștilor și despre responsabilitatea lor față de comunitate.

Mulțumesc tuturor celor implicați în acest proiect: specialiștilor, partenerilor instituționali, autorităților locale și, în mod special, reprezentanților Băncii Mondiale, pentru cooperare și pentru sprijinul constant.

Totodată, vă adresez anticipat invitația ca în perioada următoare să inaugurăm împreună și celelalte sedii din cadrul proiectului nostru, fie că vorbim de Poliție, fie că vorbim de Jandarmerie. Din punct de vedere al Poliției, va urma sediul de la Poliția Orașului Chitila, sediul Secției 3 și 14 din București și, nu în cele din urmă, sediul IGPR din Bulevardul George Coșbuc.

Vă mulțumesc foarte mult și vă doresc mult succes în activități.


https://www.mai.gov.ro/participarea-domnului-secretar-de-stat-chestor-general-de-politie-bogdan-despescu-la-inaugurarea-noului-sediul-al-politiei-municipiului-pitesti