5.6.2026 11:29

Conferință de presă la sediul MAI, susținută de Seful DSU, Raed Arafat

Rumunsko Ministerul Afacerilor Interne Autor neuvedený
La Portul Constanța, în Dana 78, a explodat o dronă maritimă la ora 10:28, după o sesizare ARSVOM despre prezența dronei în port în jurul orei 06:00. Până în prezent nu există informații despre victime; situația este în dinamică, iar Planul Roșu de intervenție a fost activat cu alocarea următoarelor resurse: 80 de cadre IGSU Constanța, 8 mașini de stingere, 1 unitate de terapie intensivă, 10 ambulanțe de prim-ajutor, 2 ambulanțe de multiple victime, 1 unitate chimic-biologic-radi-nuclear și 4 ambulanțe SAJJ. Au fost dislocate elicoptere SMURD pentru recunoaștere în zona litorală (până la 10–12 mile în larg) și elicopterul BlackHawk din Tulcea; au fost emise mesaje Ro-Alert pentru evacuarea pe 1 km și pe întreaga zonă de coastă, iar decizia finală se va lua în cooperare cu alte autorități, în timp ce Raed Arafat și echipele DSU și IGSU se îndreaptă spre Constanța pentru gestionarea situației, iar informații noi vor fi comunicate pe măsură ce apar.
AI zhrnutie

Raed Arafat, sef DSU: După cum cunoasteti, astăzi a avut loc o explozie a unei drone maritime. Explozia a avut loc la ora 10:28, în Dana 78 din Portul Constanța. Dimineață, în jurul orei 06.00, a fost o sesizare dată de ARSVOM că ar fi existat o dronă în port. Zona a fost limitată. Autoritățile competente au izolat zona și, când s-a sesizat că drona poate să explodeze, a fost evacuată zona din imediata apropiere a dronei.

Până la acest moment nu avem informații despre victime, însă situația este în dinamică și orice alte informații vor fi comunicate.

În momentul în care a avut loc explozia, a fost activat Planul Roșu de intervenție și au fost aloacate succesiv următoarele resurse: 80 de cadre din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța, 8 mașini de stingere, o mașină de terapie intensivă, 10 ambulanțe de prim-ajutor, 2 ambulanțe de multiple victime, o unitate de chimic-biologic-radio-nuclear, 4 ambulanțe SAJJ.

Pe lângă aceste resurse, s-a dat ordin elicopterului SMURD de a executa o misiune de recunoaștere în zona coastei, elicopterul putând intra până la 10, 12 mile în zona mării, nefiind elicopter maritim, iar, în același timp, a fost mobilizat elicopterul BlackHawk de la Tulcea. Ambele elicoptere vor verifica toată zona pentru că există posibilitatea să existe și alte drone. Din acest considerent, că ar fi posibil să existe și alte drone, s-a procedat la emiterea unor mesaje Ro-Alert care au fost emise recent pentru Constanța și Tulcea, pentru evitarea zonei de coastă pe o distanță de 1 km și evacuare pe toată zona de coastă, până ne asigurăm că nu există riscul unei alte explozii sau a unei alte drone care ar putea exista în zonă. Și, bineînțeles, decizia finală o să o luăm și cu ceilalti colegi din celelalte autorități care au competență în această zonă, în acest domeniu.

Important este – nu intrăm în panică, măsurile noastre la acest moment sunt pur preventive. Am văzut că această dronă, cum a comunicat Ministerul Apărării, s-a autodetonat și, pentru asta, suntem foarte atenți ca, dacă există alte drone, să nu se întâmple să aibă loc încă o explozie, într-o zonă unde există persoane. De aceea facem evacuarea preventivă.

Suntem în legătură cu prefectul Constanței și cu Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, iar la nivelul ministerului, domnul ministru, domnul secretar de stat Despescu, legătura cu domnul prim-ministru este permanentă. Domnul președinte, chiar dacă este în zbor, a fost informat permanent, iar domnul ministru rămâne la minister pentru gestionarea și monitorizarea situației de la nivelul ministerului, iar eu personal, împreună cu o echipă de la IGSU și de la DSU, urmează să plecăm în regim de urgență către Constanța.

Cam asta este situația la acest moment.

Mulțumesc și rămânem în legătură. Cu siguranță o să vă ținem informați dacă mai apar noutăți, cum am zis, pe domeniul pe care îl coordonăm, de protecție și apărare civilă la nivelul Ministerului Afacerilor Interne și vom continua, bineînțeles, legătura și cu domnul ministru și cu domnul Despescu și cu premierul, despre evoluția situației, după ce ajungem la Constanța.

Mulțumesc!


https://www.mai.gov.ro/conferinta-de-presa-la-sediul-mai-sustinuta-de-seful-dsu-raed-arafat