22.10.2026 11:29

Comunicat de presă

Rumunsko Ministerul Afacerilor Interne Autor neuveden
La 22 octombrie 2026, Ministerul Afacerilor Interne a găzduit la sediul său o întâlnire cu reprezentanți ai Primăriei Generale și ai administrațiilor celor șase sectoare ale Bucureștiului, organizată de ministrul Marian Neacșu. Discuțiile au vizat siguranța cetățenilor, respectarea drepturilor fundamentale, prevenirea incidentelor și îmbunătățirea cooperării și coordonării instituționale. La întâlnire a participat un singur primar, ceilalți delegând reprezentanți; reuniunea deschide o serie de discuții de lucru cu autorități din întreaga țară.
AI shrnutí

Siguranța cetățenilor și respectarea drepturilor fundamentale au fost principalele teme ale unei întâlniri dintre Ministerul Afacerilor Interne și reprezentanți ai administrației Bucureștiului. Participanții au discutat despre cooperarea instituțională, prevenirea incidentelor și coordonarea autorităților.

Siguranța cetățenilor și respectarea drepturilor fundamentale, priorități ale cooperării dintre MAI și administrația locală

Siguranța cetățenilor, protejarea drepturilor și libertăților fundamentale și prevenirea incidentelor în spațiul public au constituit principalele teme ale unei întâlniri de lucru organizate astăzi, 22 octombrie 2026, la sediul Ministerului Afacerilor Interne. Reuniunea a fost organizată de viceprim-ministrul Marian Neacșu, ministrul Afacerilor Interne, cu participarea unor reprezentanți ai conducerii MAI, ai Primăriei generale și ai administrațiilor celor șase sectoare ale Capitalei.

Discuțiile au urmărit identificarea unor soluții concrete pentru consolidarea cooperării instituționale. Obiectivul este ca cetățenii să beneficieze de un mediu public mai sigur și de o acțiune eficientă și coordonată a autorităților responsabile.

O atenție deosebită a fost acordată îmbunătățirii comunicării între instituții, clarificării responsabilităților și coordonării structurilor cu atribuții în domeniul ordinii publice.

În contextul evoluțiilor recente la nivel european, au fost abordate măsuri pentru anticiparea riscurilor, prevenirea incidentelor și gestionarea eficientă a evenimentelor publice. Toate aceste măsuri au în vedere respectarea deplină a drepturilor și libertăților fundamentale.

La invitația de astăzi a răspuns un singur primar din București, ceilalți delegând participarea către persoane din aparatul primăriilor.

Întâlnirea, prima din mandatul ministrului Marian Neacșu, face parte dintr-un demers mai amplu de dialog și cooperare inițiat de acesta. Demersul va continua prin reuniuni de lucru, cu autoritățile responsabile din întreaga țară, dedicate problemelor concrete ale comunităților și soluțiilor pentru rezolvarea acestora.

Seria de întâlniri propusă de ministrul Afacerilor Interne reflectă una dintre prioritățile mandatului: consolidarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului.




https://www.mai.gov.ro/comunicat-de-presa-1250