3.6.2026 12:45

Întrevedere de lucru la sediul MAI

Rumunsko Ministerul Afacerilor Interne Autor neuveden
La data de 3 iunie 2026, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, chestorul general de poliție Bogdan Despescu a avut o întrevedere cu generalul de armată Hubert Bonneau pentru a evalua stadiul și perspectivele cooperării dintre Jandarmeria Română și Jandarmeria Națională Franceză. Discuțiile au reliefat relația tradițională privilegiată dintre cele două state și importanța acesteia în dezvoltarea mecanismelor de cooperare în domeniul afacerilor interne, cu orientare spre combaterea criminalității organizate transfrontaliere. De asemenea, au fost evidențiate inițiativele de pregătire profesională, schimburi de experiență și utilizarea dronelor și a echipamentelor antidronă în activitatea comună a celor două jandarmerii. La final, părțile au subliniat angajamentul pentru menținerea cooperării la standarde înalte și deschiderea spre identificarea unor domenii noi, iar Hubert Bonneau a primit Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne.
AI shrnutí

Domnul chestor general de poliție Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, a avut miercuri, 3 iunie 2026, o întrevedere de lucru cu domnul general de armată Hubert Bonneau, directorul general al Jandarmeriei Naționale Franceze. Discuțiile au ocazionat trecerea în revistă a stadiului cooperării bilaterale, cu accent pe stadiul și perspectivele colaborării la nivelul celor două Jandarmerii omoloage.

În intervenția sa, demnitarul român a punctat relația tradițională privilegiată de cooperare între cele două state, ce a favorizat dezvoltarea unor mecanisme de colaborare eficiente în domeniul afacerilor interne. Diversificarea provocărilor la adresa securității interne obligă statele să își dezvolte capacitățile operative, prin investiții în echipamente moderne și pregătirea resursei umane.

Domnul secretar de stat Despescu a mulțumit partenerilor pentru sprijinul substanțial acordat Jandarmeriei Române în evoluția sa instituțională. A amintit dialogul intens la nivelul conducerilor celor două instituții de profil, ce a condus la materializarea unor inițiative de cooperare importante, cu ecouri pozitive în practică.

În ceea ce privește colaborarea între Jandarmeria Națională Franceză și Poliția Română, secretarul de stat a apreciat maniera pozitivă în care aceasta are loc, cele două părți având priorități comune în ceea ce privește combaterea criminalității organizate transfrontaliere. A menționat misiunile temporare specialist suport operativ desfășurate de polițiști români pe teritoriul Republicii Franceze, ce se bucură de aprecierea partenerilor de cooperare și care au un rol important în cadrul cooperării operative. De asemenea, ambele state urmăresc eficientizarea continuă a cadrului legal ce guvernează activitatea de cooperare, adaptând astfel instrumentele de lucru folosite de experții celor două state la nevoile identificate în practică.

Domnul general de armată Hubert Bonneau a transmis aceeași evaluare pozitivă a relației bilaterale. A amintit la rândul său relația de cooperare privilegiată pe care Jandarmeria Națională Franceză a dezvoltat-o cu agențiile de aplicare a legii române, ce poate fi privită ca un model de bune practici. Cele două jandarmerii naționale desfășoară activități în multiple domenii de interes comun, componenta de pregătire profesională ocupând un loc important în ansamblul relației de cooperare. De asemenea, a punctat contribuția importantă a reprezentanților structurilor de profil, a atașaților de afaceri interne ai celor două ministere, precum și a polițiștilor români care participă la misiuni operative pe teritoriul Franței. Activitatea acestora contribuie la asigurarea securității cetățenilor celor două state, aspect foarte important în actualul context caracterizat de numeroase provocări la adresa securității naționale.

Interlocutorii au evidențiat necesitatea dezvoltării componentei de pregătire profesională, fiind important ca experții celor două state să dobândească aptitudinile necesare operării unor echipamente moderne, precum și familiarizarea cu modul de lucru al partenerilor, aspecte relevante în cadrul activităților operative. De asemenea, evoluțiile recente în materie de securitate impun integrarea dronelor precum și a echipamentelor antidronă în activitatea celor două jandarmerii naționale, și nu numai urmând ca acest subiect să reprezinte unul dintre elemente centrale ale cooperării bilaterale de profil în viitorul apropiat.

În încheierea discuțiilor, cele două părți au subliniat importanța menținerii cooperării bilaterale la aceleași standarde ridicate și disponibilitatea existentă pentru identificarea unor domenii noi de cooperare ce ar putea fi valorificate în viitor.

La finalul întrevederii, domnului Bonneau i s-a acordat Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne.

https://www.mai.gov.ro/intrevedere-de-lucru-la-sediul-mai