
<?xml version="1.0" encoding="UTF-8"?>
<tiskova_zprava>
    <titulek>
        Participarea domnului secretar de stat, chestor general de poliție Bogdan Despescu, la recepționarea unor autospeciale ale Poliției de Frontieră
    </titulek>
    <datum>
        7.4.2026
    </datum>
    <autor>
          | Ministerul Afacerilor Interne
    </autor>
    <perex>
        Bună ziua, domnilor inspectori generali ai Poliției de Frontieră, ai Poliției Române, ai Jnadrmeriei Române, domnilor directori, stimați colegi!
    </perex>
    <text>
        
Marcăm astăzi finalizarea unei investiții esențiale pentru Poliție de Frontieră, investiție care consolidează capacitatea operațională și sprijină pregătirea profesională a personalului Ministerului Afacerilor Interne. De altfel, suntem într-un calendar de prezentare de tehnică, de inaugurări de sedii și dacă anul trecut, pe final, am prezentat anumite obiective cu realizări din punct de vedere al bugetului de stat, al fondurilor externe nerambursabile sau a altor surse de finanțare, iată că începutul de an 2026 a continuat cu această prezentare, fie că vorbim de Poliția de Frontieră, fie că vorbim de Poliția Română, fie că vorbim de Jandarmerie și, nu în cele din urmă, Inspectoratul General pentru Imigrări.

Tehnica de astăzi, respectiv autospecialele pentru transportul câinilor de serviciu și pavilionul administrativ de la Centrul de Pregătire și Perfecționare a Cadrelor București sunt instrumente concrete, prin care ne îndeplinim misiunea, misiunea de protejare a frontierelor și garantarea securității cetățenilor.

Trebuie să subliniem un lucru esențial. Aceste dotări nu sunt un scop în sine, ele răspund nevoilor reale ale oamenilor, ale colegilor aflați în primă linie și oferă condiții moderne și funcționale pentru instruire și pentru intervenție. Resursele materiale devin instrumente reale doar atunci când oamenii le folosesc cu profesionalism, devotament și responsabilitate. Dotările moderne și soluțiile sustenabile oferă un mediu adecvat provocărilor actuale și, bineînțeles, provocărilor viitoare, unde personalul M.A.I. își dezvoltă competențele la un standard european și se pregătește pentru misiunea complexă, aceea de a proteja România. Aceste investiții reflectă clar strategia Ministerul Afacerilor Interne, viziunea pe care am gândit-o împreună cu ceilalți colegi din structuri, strategie care are la bază prioritizarea resursei umane, modernizarea infrastructurii, utilizarea eficientă a fondurilor publice.

Autospecialele 4×4 și echipamentele pentru detecția substanțelor interzise sporesc capacitatea Poliției de Frontieră de a reacționa rapid și coordonat, protejând cetățenii și consolidând integritatea frontierelor.

Vreau să subliniez faptul că dotările nu sunt doar instrumente. Siguranța reală depinde de oamenii care le folosesc. Profesionalismul, devotamentul și responsabilitatea personalului transformă aceste resurse în mijloace eficiente de protecție și intervenție.

Investițiile de astăzi sunt, înainte de toate, investiții în oameni, pilonul central al securității fiecărui cetățean român. Aceasta este misiunea noastră și vom continua. Vom continua atât cu dezvoltarea capabilităților, atât cu dezvoltarea instrumentelor și mecanismelor integrate, dar, în același timp, cred că este nevoie de un mod de acțiune cât mai integrat, cu mai multă acuratețe între structuri, cu o coordonare mai eficientă între structuri, toate aceste activități având un singur scop, așa cum am spus, protejarea cetățenilor.

Aș vrea să felicit echipele de proiect, să le mulțumesc pentru eforturi, să îi îndemn să parcurgă și alte proiecte, să inițieze și alte proiecte, să se coordoneze cu celelalte echipe de proiect din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, astfel încât, atunci când vom dezvolta și alte noi instrumente, ele să fie, într-adevăr, într-o interconectare, într-o modalitate de lucru care să răspundă, așa cum spuneam, nevoilor de astăzi și nevoilor viitoare.

Situația actuală este o situație cu provocări multiple, situație care necesită măsuri speciale, iar aceste măsuri speciale nu le putem realiza decât într-o formulă integrată, la care țin foarte mult.

Vă mulțumesc pentru toate realizările, vă mulțumesc pentru implicare, pentru responsabilitate și pentru efort și, totodată, vă urez succes în ceea ce înseamnă activități viitoare!

https://www.mai.gov.ro/participarea-domnului-secretar-de-stat-chestor-general-de-politie-bogdan-despescu-la-receptionarea-unor-autospeciale-ale-politiei-de-frontiera


    </text>
</tiskova_zprava>
