
<?xml version="1.0" encoding="UTF-8"?>
<tiskova_zprava>
    <titulek>
        Informare de presă
    </titulek>
    <datum>
        24.2.2026
    </datum>
    <autor>
          | Ministerul Afacerilor Interne
    </autor>
    <perex>
        În contextul atenționărilor meteorologice de Cod Galben pentru viscol,  ninsori, polei și precipitații însemnate cantitativ, emise pentru perioada următoare, au fost stabilite o serie de măsuri preventive pentru gestionarea situației, menite să protejeze, în primul rând, viețile cetățenilor din zonele cu risc ridicat, precum și bunurile acestora.
    </perex>
    <text>
        
‼Evitați orice deplasare care nu este absolut necesară. ‼

Viscolul reduce dramatic vizibilitatea, iar temperaturile scăzute cresc riscul de: hipotermie, degerături, accidente rutiere, blocaje în trafic.

Dacă deplasarea este URGENTĂ și nu poate fi amânată:

✔ Informați-vă constant asupra stării drumurilor;

✔ Echipați autovehiculul corespunzător pentru condiții de iarnă;

✔ Asigurați un nivel ridicat de carburant;

✔ Aveți în mașină: lopată, racletă, pătură, apă, alimente, lanternă;

✔ Folosiți doar drumurile principale;

✔ Anunțați apropiații cu privire la traseu și ora estimată de sosire.

Tineți cont: persoanele vârstnice, copiii și persoanele cu afecțiuni medicale sunt cele mai vulnerabile.

Structurile Ministerului Afacerilor Interne sunt la datorie, iar de la nivelul conducerii MAI a fost dispusă analizarea închiderii preventive a unor sectoare de drum unde există risc major de blocaj.

Totodată, autoritățile locale sunt rugate să acorde o atenție deosebită persoanelor vulnerabile, în special pacienților dializați și gravidelor aflate aproape de termen, pentru a dispune măsuri preventive, inclusiv evacuarea din timp, dacă situația o impune.

Prevenția rămâne cea mai importantă măsură.

📞 În caz de urgență, apelați 112.

📲 Urmăriți informările oficiale.

🌐 Detalii meteo: www.meteoromania.ro

🌐 Recomandări: www.fiipregatit.ro

https://www.mai.gov.ro/informare-de-presa-20


    </text>
</tiskova_zprava>
