Cu prilejul Zilei Auditului Intern, transmit aprecierea mea auditorilor interni din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru profesionalismul, responsabilitatea și contribuția constantă pe care o aduc la consolidarea unei instituții solide, transparente și reziliente.
În exercitarea misiunii voastre, vă încurajez să păstrați aceeași abordare riguroasă și proactivă, să continuați să analizați cu responsabilitate vulnerabilitățile, să anticipați riscurile și să formulați recomandări care generează valoare reală pentru instituție. Rolul auditului intern nu este doar acela de a verifica, ci și de a provoca reflecție, de a susține progresul și de a contribui la construirea unor mecanisme mai puternice și mai eficiente.
Vă încurajez, totodată, să aveți în continuare curajul profesional de a pune întrebări dificile, de a semnala aspectele care necesită atenție și de a aduce perspective independente, pentru că acest spirit critic și constructiv este esențial pentru consolidarea stabilității și performanței Ministerului Afacerilor Interne.
Vă mulțumesc pentru implicarea și dedicarea de care dați dovadă și vă asigur de sprijinul meu deplin în îndeplinirea responsabilităților pe care le aveți.
La mulți ani și mult succes în activitatea viitoare!
https://www.mai.gov.ro/mesajul-transmis-cu-prilejul-zilei-auditului-intern