Întrevedere între ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, și ambasadoarea Republicii Albania la București, E.S. Enkeleda Mërkuri 24.2.2026 | Ministerul Afacerilor Interne În data de 24 februarie 2026, Cătălin Predoiu, Viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne, a avut o întrevedere cu E.S. doamna Enkeleda Mërkuri, ambasadoarea Republicii Albania la București. Întrevederea a prilejuit un schimb de opinii consistent pe teme de interes comun la nivel regional și european, respectiv gestionarea migrației, destructurarea rețelelor transnaționale de crimă organizată, securizarea frontierelor și colaborarea în domeniul protecției civile și al situațiilor de urgență. Cei doi demnitari au amintit formatele de cooperare regională în care România și Albania activează și au subliniat necesitatea dezvoltării de noi oportunități și sinergii prin intermediul acestor platforme. A fost agreată consolidarea cooperării între structurile specializate în combaterea criminalității transfrontaliere și extinderea cadrului juridic bilateral în domenii de interes comun, respectiv pregătirea polițienească și schimbul de personal, în scopul furnizării de sprijin operațional și asistență pentru misiuni specifice. De asemenea, a fost discutată oportunitatea extinderii colaborării în domeniul situațiilor de urgență, inclusiv din perspectiva cadrului juridic bilateral. Un alt subiect abordat în cadrul întâlnirii a vizat consolidarea capacității colective de a gestiona amenințările hibride și dezinformarea. În acest context, domnul ministru Predoiu a transmis întreaga disponibilitate a MAI de a iniția cooperarea cu autoritățile albaneze prin organizarea de schimburi de expertiză și bune practici în domeniul prevenirii și combaterii dezinformării. În plus, a menționat interesul pentru organizarea de întâlniri bilaterale între structurile competente din cele două țări, axate pe colectarea, analizarea și prelucrarea datelor provenite din mediul online. Excelența Sa doamna ambasador a salutat cooperarea foarte bună între cele două ministere, arătând că, în continuare, contează pe sprijinul experților români în procesul de aliniere a legislației albaneze la cerințele impuse de legislația UE, aceste demersuri fiind circumscrise eforturilor mai ample de aderare la UE. De asemenea, a transmis apreciere pentru susținerea acordată de România în parcursul european al Albaniei și pentru interesul permanent de a promova stabilitatea și siguranța regiunii Balcanilor de Vest. Domnul ministru Predoiu a dat asigurări că România va continua să susțină eforturile Albaniei, prin transfer de expertiză și know-how, pe mai multe linii de muncă din domeniul afacerilor interne, precum digitalizarea serviciilor publice, utilizarea finanțării UE, cooperarea polițienească etc., având în vedere experiența MAI în aceste domenii. La finalul discuțiilor, cei doi interlocutori au convenit menținerea unor contacte bilaterale active, atât la nivel politic, cât și tehnic, pe teme de interes comun în plan bilateral, regional și european. https://www.mai.gov.ro/intrevedere-intre-ministrul-afacerilor-interne-catalin-predoiu-si-ambasadoarea-republicii-albania-la-bucuresti-e-s-enkeleda-merkuri