Premierul Ilie Bolojan a participat astăzi, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu vicepremierul Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, și cu ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la videoconferința cu prefecții, organizată pe tema analizei celor aproximativ 5.300 de contracte finanțate prin PNRR, aflate în derulare la nivelul autorităților locale.
De asemenea, a fost analizat stadiul reformelor necesare pentru îndeplinirea țintelor și jaloanelor asumate în domeniul afacerilor interne prin PNRR.
În cadrul videoconferinței, premierul Bolojan a cerut prefecților să se mobilizeze cât mai urgent și să se implice pentru derularea în bune condiții a proiectelor
aflate în implementare la nivelul autorităților locale, în special în domeniile dezvoltării, mediului și educației, finanțate din componenta de grant, astfel încât acestea să fie finalizate până la sfârșitul lunii august, iar România să nu piardă fondurile alocate.
Totodată, a fost analizată posibilitatea de transferare pe componenta de împrumut a proiectelor care nu pot fi finalizate la termen.
Prim-ministrul a subliniat că este necesar ca prefecții să organizeze întâlniri urgente cu autoritățile locale pentru centralizarea datelor privind stadiul real al proiectelor.
În urma discuțiilor s-a stabilit ca primăriile să transmită informații complete și verificabile privind gradul de execuție al proiectelor, data începerii lucrărilor, termenele estimate de finalizare, sumele decontate, graficele asumate de constructori și imagini din teren.
Colectarea acestor date se va face pe baza unui formular standardizat, cu termen de transmitere până marți, 26 mai, ora 15.00.
Discuțiile tehnice vor continua miercuri și joi, în perspectiva următoarei runde de negocieri cu reprezentanții Comisiei Europene.
Datele raportate conform situației din teren vor putea fi verificate ulterior de Comisia Europeană.
De asemenea, în cadrul videoconferinței s-a mai stabilit urgentarea verificării cererilor de plată, pentru ca proiectele eligibile și aflate într-un stadiu avansat să poată fi decontate în timp util.
Tot în cadrul videoconferinței a fost analizat stadiul îndeplinirii jaloanelor și țintelor asumate prin PNRR, inclusiv măsurile legislative necesare pentru continuarea implementării acestora.
Este vorba despre nouă proiecte de lege, cu o valoare cumulată de aproximativ 7,5 miliarde de euro, care urmează să fie transmise Parlamentului până la sfârșitul săptămânii.
Dialogul cu reprezentanții prefecturilor a avut loc în contextul în care se află încă în negociere cu Comisia Europeană unele componente din PNRR, inclusiv ajustarea unor obiective la un nivel realist de îndeplinire.