9.9.2026 15:13

Comunicat de presă

Rumunsko Ministerul Afacerilor Interne Autor neuveden
Shrnutí: V onom týdnu 9. září 2026 vedla polskou delegaci s chainou Czesława Mroczeka navštívila Rumunsko, kde byl přijat státní tajemník Bogdan Despescu. Strany potvrdily tradiční a dynamickou spolupráci, zvláště v rámci Východního křídla EU a vlivných regionálních bezpečnostních otázek, včetně boje proti hybridním hrozbám, dezinformacím a používání dronů, a pokračující podpory pro Ukrajinu. Diskutovány byly možnosti pro prohloubení bilaterální koordinace, sdílení zkušeností v oblastech migrace, bezpečnosti hranic a obnovy Ukrajiny; kladen důraz na pragmatický a rozhodný přístup k zajištění vnitřní evropské bezpečnosti. Obě strany vyjádřily spokojenost s dosavadní spoluprací a ochotou dále rozvíjet společná opatření pro regionální stabilitu.
AI shrnutí

La data de 09 septembrie 2026, o delegație polonă condusă de domnul Czesław Mroczek, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne și Administrației al Republicii Polone a fost primită de domnul secretar de stat, chestor general Bogdan Despescu.

Domnul secretar de stat Despescu a evocat relația tradițională privilegiată de cooperare dintre cele două state, ce include un Parteneriat Strategic solid, cuprinzător și dinamic, bazat pe interese și preocupări comune inclusiv în domeniul afacerilor interne. A salutat prezența delegației polone în România și a evidențiat importanța strategică pe care țara noastră o acordă relației cu Polonia și consolidării coordonării bilaterale, în special în actualul context de securitate, marcat de evoluții complexe și de provocări în creștere în vecinătatea imediată. A fost subliniată totodată relevanța deosebită a României și Poloniei pe Flancul Estic, precum și responsabilitatea comună a celor două state de a contribui activ la consolidarea securității și rezilienței regionale.

În acest context, partea română a exprimat interesul pentru aprofundarea cooperării și pentru o coordonare mai strânsă cu partea polonă, inclusiv prin dezvoltarea unor inițiative comune și a unor instrumente eficiente de răspuns la noile provocări de securitate, precum amenințările hibride, dezinformarea și utilizarea dronelor, precum și în ceea ce privește continuarea sprijinului pentru Ucraina și implicarea în viitorul proces de reconstrucție a acesteia.

Interlocutorii au evidențiat rolul celor două țări ca vectori de stabilitate la nivel regional, cu o relevanță deosebită în actualul contextul geopolitic și securitar. În acest sens, au fost detaliate provocările cu care cele două state se confruntă, cu accent pe amenințările hibride, utilizarea noilor tehnologii și criminalitatea transfrontalieră. De asemenea, evoluțiile recente în materie de securitate impun integrarea dronelor precum și a echipamentelor antidronă în activitatea agențiilor de aplicare a legii, și nu numai, urmând ca acest subiect să reprezinte unul dintre elemente centrale ale cooperării bilaterale de profil în viitorul apropiat.

Secretarul de stat polon a evidențiat importanța pe care țara sa o acordă cooperării cu România, fiind vital ca cele două state să continue trendul pozitiv existent. Războiul din Ucraina a generat o schimbare majoră a paradigmei de lucru și impune o nouă ierarhie pe scara priorităților în domeniul afacerilor interne. Responsabilitatea celor două state este una deosebit de importantă, acestea având sarcina de a gestiona frontiere externe europene și de a preîntâmpina consecințe secundare ale războiului. A subliniat necesitatea unor abordări pragmatice și decisive, care să aibă în centru asigurarea securității interne europene.

În continuare, domnul Despescu a evidențiat sprijinul substanțial acordat de România Ucrainei încă de la începutul războiului, autoritățile naționale depunând eforturi susținute pentru a gestiona din toate perspectivele (umanitară, de securitate, educațională, sanitară) numărul foarte mare de persoane care au intrat în România. În tot acest ansamblu, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au avut un rol esențial. Sprijinul României va continua și ulterior terminării războiului, fiind cel puțin la fel de important ca Ucraina să beneficieze de suport și în etapa reconstrucției. Aceasta va reprezenta un proces complex și multidisciplinar, ce va presupune inclusiv reconstrucție instituțională și consolidarea capacităților în domeniul afacerilor interne. În acest context, experiența și expertiza deținute de România și Polonia pot fi extrem de utile partenerilor ucraineni.

În încheierea discuțiilor, cele două părți au apreciat substanța acestora și disponibilitatea existentă pentru dezvoltarea cooperării în domenii de interes comun, în beneficiul relației bilaterale și a stabilității regionale.

https://www.mai.gov.ro/comunicat-de-presa-1245

Autor
Společnost / Organizace
Ministerul Afacerilor Interne
Sdílet
Galerie